Flower Power deco

Stilul renascentist a debutat sub influenta lui Albrecht Durer. Cu greu, a fost abandonat stilul gotic in sec al XVI-lea si adoptate principiile sculpturale flamande, care abordau in mod liber ornamentele ce reprezentau siluete, papirusuri, panouri opulente si arabescuri. Renasterea a pus stapanire, la inceput, pe orasele catolice din sud, Nuremberg si Augsburg.
Principalele caracteristici ale stilului german erau realismul si o preocupare majora pentru cel mai mic detaliu. Multe dintre cabinetele germane erau bogat ornamentate cu elemente de design arhitectural, astfel incat ele aratau ca niste palate in miniatura. Erau caracterizate prin sculpturile in fildes si ornamentele din argint. Introducerea placarii cu chihlimbar a fatadelor a reprezentat o inovatie. De asemenea, tehnica de a decora fatadele cu picturi si incrustatii din aur pe sticla.

     Un faimos cabinet german, facut din abanos, a fost realizat de Kellerthaler of Nuremberg, si datat 1585. Cel mai cunoscut si admirat este “Pomeranian Kunstschrank”, in abanos, realizat in Augsburg de Philip Hainhofer, pentru Filip II, Duce de Pomerania. Decorat cu sculpturi in fildes, reliefuri in argint si placaje din email, acesta reprezenta opulenta si luxul stilului italian, si, in acelasi timp, scrupulozitatea muncii germane. Relativ mic, cabinetul se sprijina pe patru capete de grifoni impodobite cu argint, si un pergament mare. Decoratiunile includ lapislazuli, jasp, agate, medalioane din argint si email de Limoges. Sertarele sunt facute din lemn de santal.

Cabinetele germane erau foarte apreciate in Europa in primii ani ai secolului al XVII-lea si era la moda sa detii o asemenea piesa. In esenta, ele erau copii ale stilului italian, dar ceea ce le dadea personalitatea si valoarea era realizarea apropiata de perfectiune a maestrilor germani, cu sculptura impecabila si executia precisa a celui mai mic detaliu.

Un alt specimen remarcabil al mobilierului renascentist german este scaunul din otel, facut de Thomas Rukers. Acesta era prezentat de catre orasul Augsburg imparatului Germaniei in 1577. Pe spatar apar insemnele orasului si subiecte decorative, reprezentand evenimente istorice care prezinta aceeasi atentie deosebita pentru detalii.

Mobilierul elizabetan (incadrabil in epoca renascentista)capata un caracter distinct si, cu o mai slaba influenta gotica, atinge deseori culmea originalitatii. Denumirea vine de la regina Elisabeta I, regina Angliei si Irlandei. Inca se mai pot distinge inspiratia italiana sau franceza, dar, in ciuda acestui fapt, stilul elizabetan devine din ce in ce mai ”britanic”.

  Baldachin elizabetan, stejar, 1593

Ornamentele

caracteristice perioadei elizabetane sunt figurile umane sculptate sau medalioanele, mastile, fructele, formele animale, de himere, sau florale, baghete, bulbi, arabescuri, tinte. Uneori elemente ale vechiului stil de mobilier, cum ar fi linen-fold, insotesc medalioanele noului stil pe aceeasi piesa de mobilier. 

Esente

Ca regula, sculptura nu este la fel de delicata ca cea contemporana franceza sau italiana. Inca predomina stejarul, dar nucul este din ce in ce mai frecvent folosit, iar piata lemnului, autohton sau strain, este in crestere. Principalele esente folosite pentru incrustatii si intarsii sunt nucul, abanosul, lemnul de trandafir, parul, ciresul, tisa, marul, frasinul, stejarul peren. Deseori, lemnul de par era vopsit in negru pentru a imita abanosul.

Sculptura

stilului elizabetan contine de asemenea, motive heraldice. Spatarele scaunelor, panourile dulapurilor si cuferele erau decorate cu ornamente in forma de diamant, fructe sau flori.
Cabinete elaborate puteau avea, desigur, panouri cu arcade pe usile sculptate in altorelief, uneori cu scene de razboi. Pentru decorarea picioarelor de masa, de pat sau a suporturilor de dulapuri, se foloseau forme de bulb sau pepene.
Metoda rasucirii lemnului a castigat popularitate, in timp ce ornamentele tip cartus, sculptate in basorelief au inceput sa inlocuiasca tehnica linen-fold.

Tipuri de mobilier – caracteristici

Scaunele elizabetane, inca destul de putine, prezentau o varietate mare de forme. De la scaunul italian curul, pana la fotolii cu brate rasucite si scaune cu lambriuri sculptate, masive, cu spatarul drept.
Comparandu-le cu mesele perioadei precedente, mesele elizabetane sunt mai bogat decorate, mai lungi, cu picioare masive de forma unui balustru, adesea avand un bulb sculptat la mijlocul piciorului. Aproape de podea, picioarele sunt legate intre ele prin barne masive.
Dulapurile devin din ce in ce mai frecvente, iar stilurile sunt foarte apropiate de cabinetele si bufeturile perioadei iacobine. Apare o mare varietate de forme de cufere.
Cea mai indragita piesa de mobilier era patul cu baldachin si patru stalpi de sustinere.
Sculptura stilului elizabetan a devenit mai ambitioasa mai ales la baldachinele cu patru stalpi. Costumele si figurile siluetelor sau busturile le imprima o personalitate aparte, conferind astfel stilului elizabetan un caracter distinct de celelalte stiluri de mobilier european din epoca.

Mobila Tudor este un termen prin care se defineste mobila englezeasca a secolului al XVI-lea.

  Cabinet Tudor

Mobila acestei perioade era facuta din esente de lemn european, stejar, nuc si ulm. Stejarul era folosit simplu si masiv sau cu mici intarsii din sicomor si tisa.
Stilul perioadei Tudor era un amestec de stil gotic, cu influente italiene, flamande si franceze, mai ales in anii de inceput (1509-1558). Motivul linenfold, introdus in Anglia din Franta sau Flandra in secolul al XV-lea, aparea impreuna cu detaliile tip Tudor pe cufere, loje de cor, picioare de pat. Acantul a fost importat din Italia la fel ca si cartusul si guilloche-ul, un ornament format dintr-o succesiune de cercuri suprapuse. Existau, de asemenea, forme preluate din stilul italian de mobila si decorare. Dupa 1536, apar si elemente mai greoaie, germane si flamande, alaturi de cele italiene.

Decoratiile mobilierului stil Tudor

In concluzie, decoratiile principale ale stilului Tudor sunt sculpturile fine, uneori cu intarsii din sicomor.
Panourile incluse in piese de tip cufere, cabinete sau paturi erau decorate printr-o varietate de subiecte biblice si mitologice. Panourile patrate puteau avea suprapuse forme de diamant. Se foloseau arcade rotunde si modele semicirculare sau eliptice. Alaturi de forme de animale, ca delfinii sau capetele de leu, apareau forme florale: trandafirul Tudorilor, garoafele sau vita de vie.

Piese de mobilier specifice stilului Tudor

Un dulap de Curte, stil bufet, se executa incepand cu perioada reginei Elisabeta, pana sub domnia lui Charles al II-lea. Unele modele aveau cele doua parti cu colturile tesite, pentru a lasa loc de expunere a pieselor din argint. Manerele si balamalele erau, in general, facute din fier.
Scaunele din perioada Tudor, destul de rare, erau greoaie, cu spatarul inalt si sezutul plat., cu perne din catifea brodata. Mai tarziu, in cadrul acestui stil, scaunele cu spatarul inalt si sculptat, precum si jilturile (predecesoarele fotoliilor de azi) sunt des intalnite, la fel ca si cele cu spatare bogat ornamentate.
Patul generos al stilului Tudor reprezenta piesa cea mai bogata, cu tablia, canopia, coloanele si panourile sculptate intr-o maniera elaborata. Cele mai folosite subiecte, pentru sculptura coloanelor, erau cele religioase, repezentandu-i pe cei patru Evanghelisti si ingeri. Stilul de mobilier Tudor a capatat un caracter mai distinct in timpul domniei Elisabetei, cu mai putine influente gotice si stejar sculptat in basorelief.

Stilul de mobilier Henric al II-lea este caracteristic pentru domniile ultimilor regi Valois. Se intinde pe  perioada dintre 1530-1590, incepand cu Henric al II-lea, fiul lui Francisc I. De-a lungul acestei perioade, mari arhitecti si sculptori francezi si-au aplicat ideile proprii la principiile italiene care fusesera importate, creand stilul original Henric al II-lea. Si, vorbind despre dezvoltarea acestui nou stil, este important sa mentionam ca influenta Dianei de Poitiers, amanta lui Henric al II-lea, nu poate fi neglijata.

Este o perioada caracterizata de o activitate artistica intensa, care a dus la aparitia unor albume cu gravuri de monumente, mobila si sculptura decorativa, toate inspirate de antichitatea clasica. Autorii acestor colectii de gravuri erau Jacques Androuet du Cerceau, parizian, si Hugues Sambin, burgund. Albumele lor au fost publicate, asadar, unul la Paris si celalalt la Dijon.

Stilul de mobilier Henric al II-lea – rezultatul influentelor a doua scoli

Lucrarile acestor doi artisti ne permit sa impartim mobilierul produs in Franta, in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, in doua scoli: cea din Ile de France si cea din Burgundia.

Aceste doua curente care au influentat stilul Henric al II-lea pot fi distinse prin abordarea lor asupra sculpturii si a detaliilor. Scoala lui du Cerceau era inclinata mai mult spre gratia liniilor si spre detaliile subtile, in timp de stilul burgund prezenta o sculptura luxurianta, ce sugera opulenta. Scoala din Ile de France admira zeitele elegant sculptate de Jean Goujon, de inspiratie italiana, in timp ce sculptura scolii Sambin prefera satirii musculosi, capetele de leu si vulturii.

Stilul de mobilier Henric al II-lea prezinta caracterul arhitectural pe care il avea si stilul prcedent, cel gotic. Exemplu, sifonierul care avea in general patru usi, doua sus si doua dedesubt, separate cu pilastri, imitand astfel o fatada arhitecturala. Acest efect era intarit de prezenta unor statuete dispuse in cateva nise. In maniera bogata a stilului Henric al II-lea, aceste statuete erau, uneori, poleite cu aur.

Acest stil a adaugat detalii sculpturilor, printre care, dungi, benzi, spatare decupate, arabescuri, taietura in romb, cartuse, cu sculpturi in forma de scoica si pergament introduse mai tarziu. Motivele preferate erau himerele inaripate si cariatidele de inspiratie mitologica. Medalioanele ovoidale, bombate, denumite ”oglinzi”, se regasesc pe numaroase usi de mobilier.

Caracteristicile diverselor piese de mobilier

Patul era fie de forma dreptunghiulara, cu patru piloni sustinand un baldachin, iar sculptura picioarelor reprezenta grifoni, fie de forma speciala, mai ingusta la picioare decat la cap, avand numai trei piloni de suport pentru canopie, doi la cap si unul la picioare, reprezentand o femeie sau un barbat in picioare, pe un piedestal in forma de T.

Mesele apartinand stilului Henric al II-lea erau dreptunghiulare sau rotunde. Mai ales cele dreptunghiulare, apartinand ambelor scoli, erau bogat sculptate, cu motive de himere si cariatide, si chiar cu coloane si arcade longitudinale, ceea ce le conferea acelasi aer arhitectural. Mesele aveau pana la 6, 8, 11 picioare, dispuse intre doua picioare principale.

Cufarul, element indispensabil de mobilier, devine mai putin important si prezinta o singura fata sculptata.

Bufetul este format din doua corpuri, ca si in Evul mediu, dar corpul superior este simtitor mai mic si retras fata de corpul inferior.

Dulapul este construit din doua corpuri si dispune de ornamente abundente.

Scaunele incep sa aiba brate si spatarul poate fi decupat, in orice caz, nu mai depaseste, ca inaltime, capul persoanei care il ocupa. Picioarele, in coloana, se terminau cu o bila, o  jumatate de sfera. Spatarul putea fi usor inclinat spre spate.

In concluzie

Artistii care cautau modele de decoratii in albumele publicate de cei doi maestri, sfarseau prin a folosi in sculpturile lor motive din ambele scoli. Astfel se explica de ce exista piese de mobilier stil Henric al II-lea, unde Dianele de inspiratie Jean Goujon, motiv caracteristic pentru scoala lui du Cerceau, stau alaturi de satirii de origine burgunda.

Mobilierul Renasterii franceze este caracterizat prin adoptia rapida a modelelor decorative antice, sub influenta artistilor italieni, care deja utilizau aceste motive de cateva sute de ani. Ar trebui sa mentionam ca, initial, au fost importate doar motivele decorative, nu si forma pieselor de mobilier, care se va modifica mult mai tarziu.

Panou francez renascentist – Scoala Sambin

Tehnicile italiene de pictura pe lemn, incrustatii sau intarsii nu au fost imediat adoptate de ebonistii francezi care au continuat sa sculpteze in basorelief.

Caracteristici
Mobilierul renascentist francez a conservat vechile motive decorative, iar asta facea ca mai existau lucrari in cel mai pur stil gotic executate la inceputul secolului al XVI-lea. Pe masura ce artistii francezi se familiarizau cu lucrarile lui Michelozzo si Mantegna, console duble si motivele gen sirena sau delfin, au inceput sa apara si in lucrarile maestrilor francezi.

Evolutia mobilierului renascentist francez poate fi urmarita in proportia de elemente gotice care se intrepatrunde cu noul stil. La inceputul domniei lui Francis I, noul stil de mobila a devenit predominant, cu detalii si ornamente care sunt suprapuse pe o fundatie cu un puternic caracter gotic. Mobilierul francez din perioada renascentista prezenta o ornamentatie mai supla, cu o sculptura mai putin conservatoare. Maestrii francezi nu au copiat pur si simplu modelele italiene, ci le-au adaptat gustului lor rafinat.
Noile decoratiuni preferate de ebonistii francezi erau coloanele cu capitelurile cu motive florale, basoreliefuri cu figuri, delfini, si arabescuri plate laminate. Vechia arcada ogivala nu se mai utiliza decat arareori la cornise sau mouldings, dar nu peste mult timp, au disparut. La inceputul perioadei, se folosea mai ales lemnul de stejar. In cele din urma, nucul a devenit tipul de esenta preferat.

Piese reprezentative

Scaunele Renasterii franceze erau mult mai gratioase si mai usoare decat cele italiene. Ele erau mai largi, cu picioare drepte si spatar mai scurt decat modelele italiene. La inceput se foloseau pernute, dar ele au fost inlocuite rapid de tapiterie. Sculpturile erau similare cu cele ale italienilor, dar apareau frecvent picioare sau suporturi pentru brate spiralate sau incovoiate. Unele cabinete sau cufere aveau un caracer mai putin arhitectural, iar uneori erau prevazute cu sertare. Pana la sfarsitul domniei lui Francis, triumful stilului italian a fost total.
La inceputul domniei lui Henri al II-lea a inceput transformarea stilului italian, modelat acum de artistii francezi in conformitate cu propriile lor idei si gust. Rezultatul a fost un stil cu caracter original, stilul de mobilier Henri al II-lea.
Mobila perioadei renascentiste franceze este cu adevarat definita de stilul Henri al II-lea, care a fost rezultatul a doua scoli, scoala lui du Cerceau din Ile de France si aceea a lui Hugues Sambin din Burgundia.
Lucrarile scolii lui du Cerceau se caracterizeaza prin gratia liniilor si finetea detaliilor, in timp ce stilul burgund sugereaza bogatia prin opulenta sculpturilor. Prima scoala a fost influentata puternic de sculpturile lui Jean Goujon, mai ales cele u reprezentarile mitologice pline de gratie ale zeitei Diana, iar cea din urma a preferat subiectele mitologice puternice, cu personaje musculoase, cum ar fi satirii, capetele de lei si vulturi.
Mobila renascentista franceza a intrat in declin pe la sfarsitul domniei lui Heri al IV-lea. Nu au fost urmate principii de constructie sau de ornamentare, asa ca au aparut piese foarte bogat decorate, dar cu modele simpliste. Oricum, a fost introdusa ornamentatia tip scoica, precursoarea stilului rococo (rocaille et coquille, piatra si scoica).

Stilul renascentist in mobilier a fost influentat de intoarcerea artistilor la antichitatea greaca si romana si a beneficiat din plin de sustinerea materiala a celor bogati.
Ca si in cazul stilului gotic, si stilul renasterii a pastrat caracteristicile arhitecturale.
Intoarcerea la formele clasice a secolului al 15-lea a avut impact imediat asupra formelor si ornamentelor mobilierului. Pastrand liniile arhitecturale, secretaire-urile si suprafetele ornamentate prezentau colonade, adesea usile dulapurior aratand ca niste catedrale sau palate in miniatura.
Dar spiritul renascentist si-a gasit suprema expresie in sculptura: aceasta este influenta Renasterii italiene asupra creatorilor de mobilier si este foarte puternica in Europa.
Stilul de mobilier renascentist are un caracter palatin, seniorial, mai degraba decat unul specific unei locuinte. In privinta liniilor si a proportiilor detaliilor, Florenta impunea regulile si avea o grija deosebita fata de ornamente. Dar cel mai important ornament al epocii renascentiste a mobilierului era sculptura. Creatorii de mobila au inceput sa abandoneze lemnul de stejar (specific stilului gotic) in favoarea nucului, castanului si al altor esente mai potrivite pentru sculptura de ornamente rafinate si detaliate.
De retinut ca stilul gotic italian si cel renacentist au convietuit incepand cu secolul al 14-lea, pana cand a avut loc, cu adevarat, renasterea clasicismului, in secolul al 16-lea.
Vietile sfintilor au inceput sa fie mai putin prezente intre motivele sculptorilor, locul lor fiind luat de subiecte mitologice si istorice. Detaliile sunt acantul, cartusul si papirusul. Apar motivele florale, figuri umane sau himere, sculptate in baso sau alto relief. Totodata, apar incrustatii cu fildes si os in abanos sau nuc. Producatorii de cabinete foloseau un tip de decoratiune denumit intarsia, reprezentand o imitatie a mozaicului. Aceasta consta in incrustatii din lemn, natural sau pictat, slefuite si modelate cu nisip sau fier incins si slefuite cu uleiuri diverse.
In secolul al 16-lea este la moda decoratia tip ”petra dura”. Similara cu intarsia, materialul folosit la incrustatii sunt pietre semipretioase foarte bine slefuite, cum ar fi agate, marmura sau lapislazuli.
Secretaire-ul (cabinetul) este una dintre cele mai importante piese de mobilier din renasterea italiana. Cu alura sa arhitecturala, era impozant si uneori chiar monumental si, desigur, bogat sculptat si cu intarsii pretioase. O alta piesa populara erau scaunele, fie cu spatar inalt, fie cele tip curule (scaunul tip Savonarola). Scaunele cu spatar inalt erau adevarate tronuri, cu spatar perpendicular si sezut patrat, cu o sculptura abundenta, iar pentru confort se foloseau pernute din piele, matase sau catifea. Lemnul folosit era fie stejar, fie nuc.

Scaunul tip curul, fiind mai mic era mai confortabil. Avea forma de ”x”, de inspiratie romana. De cele mai multe ori era pliabil, foarte avantajos pentru persoanele de rang nobil care calatoreau mult. Lemnul folosit era in special nuc italian, sculptat, uneori cu ornamente aurite. Spatarul era facut din piele sau catifea intinsa, in timp ce sezutul putea fi realizat din aceleasi materiale sau din lemn, cu o pernuta pentru confort.
Catre sfarsitul secolului al 16-lea, au aparut scaunele tapitate, cu tapiseria din matase, piele sau material textil.
Mesele stilului renascentist erau mai elegante decat corespondetele lor medievale. Erau dreptunghiulare, sprijinite pe console solide, sculptate, adesea terminate cu o laba de animal sau cu un picior de forma unul papirus. Blatul mesei era din lemn masiv, decorat cu intarsii si foita de aur sau cu marmura.
O piesa de mobilier foarte intalnita in renastere era cassone, cufarul de nunta, in care se tineau darurile de nunta. Lucrat in stejar, nuc sau chiparos, acesta era sculptat, pictat sau aurit. Arata ca un sarcofag sau putea avea peretii drepti.